Redactia Finantare.ro a analizat paginile bloggerilor care s-au afiliat site-ului nostru si a realizat trei tipuri de clasamente cu cate trei pozitii pentru: „Cel mai activ blogger„, „Cel mai citit blogger” si „Cel mai interactiv blog” de pe Finantare.ro, din luna septembrie a anului 2011.
Precizam ca pentru clasamentul care ii are in vedere pe cei mai activi bloggeri am luat ca reper numarul de articole publicate doar in intervalul lunii trecute. In clasamentul ce se refera la cei mai comentati bloggeri i-am selectat pe primii trei care au cel mai mare numar de comentarii primite la articolele publicate. Iar cei care au ocupat primile trei pozitii din topul „cel mai citit blogger” sunt cei care au inregistrat numarul cel mai mare de vizualizari, indicat de Google Analytics.
Cel mai citit blogger
Medalia de aur ii revine lui Cristian Paun cu 28.09% din afisarile totale ale lunii septembrie. Cristian Paun este conferentiar la ASE din Bucuresti si profesor consultant la Universitatea Romano-Americana si la Scoala de Stiinte Politice si Administrative din Bucuresti. Pe deasupra, activeaza in calitate de consultant in dezvoltarea proiectelor cu finantare privata sau publica. Temele abordate de Cristian Paun sunt din sfera economiei, mergand de la antreprenoriat pana la viitorul capitalismului trecand si prin politica monetara sau predictii economice.
Antoniu Poienaru primeste medalia de argint pentru cele 19.75% din afisarile pe luna trecuta. Subiectele abordate in cadrul blogului sau privesc domenii precum subventiile in agricultura acordate fermierilor.
Codrin Paveliuc obtine medalia de bronz pentru cele 12.93% din vizualizari. Codrin Paveliuc activeaza in domeniul consultantei in afaceri, cu peste 20 de proiecte finalizate cu succes si doctorand in Management si Marketing in agricultura. Pe blogul sau posteaza idei de afaceri pe timp de criza si metode de management strategic.
Cel mai activ blogger
Medalia de aur la categoria „Cel mai activ Blogger” merge la Alexandru Danciu pentru cele 23.81% din totalul articolelor publicate luna trecuta. Mentionam ca septembrie este luna de lansare a blogului sau. Danciu lucreaza in domeniul fondurilor europene, beneficiind de experienta de peste 3 ani in domeniu, atat in scrierea proiectelor, cat si in evaluarea acestora, cu precadere in alcatuirea studiilor de fezabilitate. In textele sale, consultantul face un apel la cetatenii Romaniei sa aiba curajul sa acceseze cat mai multe fonduri europene.
Medalia de argint este impartita de catre Cristian Paun, Constantin Dragan si Tiberiu Brailean, cu cate 19.05% din textele publicate fiecare. Temele lor tintesc criza economica, politicul, comertul si problemele Europei.
Melania Coman primeste bronzul in luna septembrie pentru 14.29% din textele postate pe blog. Articolele sale vorbesc despre departamentul de Resurse Umane si despre cum se gestioneaza o echipa dintr-o firma, asfel incat fiecare sa isi gaseasca locul si sa poata da ce are mai bun. Melania are experienta in management de proiect si a realizat un masterat in educatia adultilor.
Cel mai interactiv blog
Cristian Paun mai primeste o medalie de aur luna aceasta la categoria „Cel mai interactiv blog” pentru 86.32% din numarul total de comentarii.
Argintul il primeste Alexandru Danciu pentru 8.55% din comentarii la articolele sale.
Melania Coman primeste inca o medalie de bronz, pe langa cea de la categoria „Cel mai activ Blogger”, pentru un procent de 5.13% din comentarii.
Felicitari si multumiri!
La cat mai multe articole!
No Comments on “Topul blogurilor Finantare.ro – septembrie 2011”
You can track this conversation through its atom feed.